Ce să faci ca să nu mai țipi la copilul tău

 

Oare există vreun părinte care nu a țipat niciodată la copilul lui? Oare există vreo mamă care nu a ridicat tonul atunci când copilul și-a șters mâinile murdare de sos de roșii pe sacoul ei bej? Oare există vreun tată care nu a început să urle atunci când și-a găsit laptopul decorat cu gem de zmeură? Și oare câți dintre acești părinți au țipat la copii fix în prima zi în care și-au propus să nu mai ridice tonul, orice s-ar întâmpla?

Știm că mulţi părinţi se îngrijorează că le pot face rău copiilor atunci când țipă la ei, dar, cu toate astea, ajung invariabil să ridice tonul la cei mici. În funcție de stilul familiei și de personalitatea copilului, țipatul îi face pe cei mici să fie neîncrezători sau temători, putând, astfel, să fie foarte dăunător.

Specialiştii vin cu multe sfaturi pentru părinţi care să-i ajute să-şi crească şi să-şi educe copiii într-un spirit pozitiv, fără ţipete, violenţe sau alte forme negative de manifestare. Dar ştim toţi cât este de greu să ne controlăm după o zi grea de muncă, iar copilul face câte o trăznaie care ne scoate din minţi. Este adevărat că e greu, dar nu este imposibil. Înainte de a pune în aplicare orice sfat pentru părinţi încearcă să te gândeşti că nervii nu vor duce la nimic bun, în plus poate contribui la răcirea relaţiilor dintre părinţi şi copii. Iată câteva sfaturi pentru părinţi care ţi-ar putea prinde bine.

1. Respiră!

Inspiri, expiri şi repeţi. Acest exerciţiu îţi va fi de folos pentru a te linişti. De fiecare dată când simţi că sângele ţi se urcă la cap şi eşti pe cale să explodezi, întoarce-te închide ochii şi respiră. Răgazul te va ajuta şi să-ţi revizuieşti puţin emoţiile. Înainte de a-i spune ceva copilului (sau mai bine zis de a ţipa la copil), respiră adânc, repetă-ţi în minte ce ai vrea să-i spui şi apoi, spune-i pe un ton calm.

2. Comportamentul este problema, NU copilul!

Toţi părinţii au copii buni, însă unii dintre ei au un comportament problemă. În general, părinţii se gândesc la educaţia copiilor lor în termeni pozitivi, mai puţin când vine vorba despre comportamentul acestora. Şi, dintr-un motiv sau altul, s-a împământenit această idee că pedeapsa îi va învăţa. Părinţii nu ţipă la copii şi nu-i pedepsesc când îi învaţă să meargă pe bicicletă, ci îi sprijină, îi încurajează, îi ghidează. Dar dacă loveşte un copil, de exemplu, în parc, următoare reacţie ar putea fi: se duc la copil şi îi spun pe un ton ridicat “NU mai face asta! Ce e cu tine? De ce ai dat?”. Mai sunt şi unii părinţi care nu se opresc aici şi îl ciufulesc sau îi dau vreo două la fund. Dar nu copilul este problema, ci comportamentul său. Nu trebuie îndreptată vreo furie asupra copilului. El trebuie ghidat cum să se poarte data viitoare.

3. Fii ferm, nu rău

Când copilul a făcut ceva greşit, foloseşte un ton ferm, dar cald. Eşti părintele copilului tău, iar el trebuie să te asculte. Cu cât vorbeşti mai calm şi mai “dulce”, cu atât mai mult impact vor avea vorbele tale. Cu cât ţipi mai puţin, cu atât copilul va înţelege mai bine şi mai repede instrucţiunile, iar tu vei avea mai puţin probleme cu gâtul, încercând să-l convingi să te asculte.

4. Stabileşte reguli şi respectă-le

Dacă nu respecţi regulile, copiii se vor învăţa, te vor testa, iar tu vei deveni din ce în ce mai nervos. “Închide televizorul!” Peste 5 minute, televizorul încă funcţionează, iar copilul să uită la el. “Hei, am vorbit serios, închide televizorul sau… (urmează ameninţarea)”. 5 minute mai târziu e aceeaşi situaţie: televizor pornit, copilul se uită la el. “Hei (numele copilului) eu chiar am vorbit serios! (urmează ameninţarea)” Părintele se simte apoi din ce în ce mai frustrat şi răbufneşte. Vă sună puţin cunoscut scenariul, nu? Aceasta este una dintre cele mai simple modalităţi de a evita ţipatul: Reguli clare şi respectate. Nu a închis televizorul? Te duci şi îl închizi fără alte comentarii care să te enerveze.

5. Ajută-ţi copilul să-şi explice trăirile

Înainte sî te enervezi, încearcă să înţelegi ce l-a determinat pe copil să se comporte aşa. Copiii de 1-3 ani nu ştiu şi nu pot să-şi exprime trăirile. Poate pentru ei a împinge sau a lovi un alt copil este o formă de a spune “Bună, vrei să te joci cu mine”. Avem datoria să-i învăţăm pe copii cum să-şi exprime sentimentele. Trebuie să le înţelegem sentimentele, fără să le validăm, însă comportamentul greşit. Îl poţi întreba “De ce l-ai lovit pe X? Te-a supărat?” În momentul în care afli răspunsul DA, îi explici că îl înţelegi că este supărat, însă nu aşa se manifestă un copil supărat, nu-i loveşte pe ceilalţi, ci le spune “Sunt supărat! Nu mai vreau să mă joc cu tine! Etc.). Dacă răspunsul este NU, întrebările vor continua până când vei afla cauza şi astfel vei reuşi, într-un mod foarte pozitiv, să-l ghidezi pe cel mic pe drumul cel bun, fără să fie nevoie să ţipi.

Sursa: eustiu.com