Profesor învățământ primar Florența Protopopescu

O modalitate de evaluare cu largi valenţe formative o constituie autoevaluarea elevilor. Autoevaluarea poate să pornească de la autoaprecierea verbală şi autonotarea supravegheată eventual de învăţător.   Autoevaluarea este o metoda complementara de evaluare a elevilor care le permite acestora sa devina din evaluati proprii lor evaluatori. Autoevaluarea este un demers care indeplineşte o funcţie de reglare/autoreglare a oricărui sistem,iar experienţa ne demonstrează faptul că atunci când demersurile evaluatoare şi/sau autoevaluatoare nu se produc, activitatea în cauză se dereglează până la starea în care ea încetează de a mai fi utilă.
Prin autoevaluare se induce elevilor ideea că sunt maturi și că participă la evaluare și notare efectiv.Cultivarea capacităţii autoevaluative devine necesară din considerente care privesc organizarea activităţii şcolare.          

          Implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate are un efect benefic în activitatea școlară: a) profesorul primește confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor; b) îi ajută pe elevi să aprecieze rezultatele obținute și să înțeleagă eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite; c) cultivă motivația învățării, atitudinea pozitivă, responsabilă fața de propria activitate.

          Calitatea evaluării realizată de profesor se percutează direct asupra capacității de autoevaluarea a elevului. Profesorii au diverse căi de formare și de educare a spiritului de autoevaluare la elevi, și anume:  autocorectarea și corectarea reciprocă – elevul e solicitat să-și depisteze propriile erori, sau pe cele ale colegilor. Depistarea acestor erori constituie un prim pas în conștientizarea competențelor în mod independent;  autonotarea controlată – în cadrul unei verificări, elevul este solicitat să-și acorde un calificativ. Profesorul trebuie sa argumenteze dacă acel calificativ este corect acordat;  notarea reciprocă – elevii își vor nota colegii, prin reciprocitate, fie la lucrările scrise, fie la răspunsurile orale;  metoda aprecierii obiective a personalității – constă în atrenarea întregului colectiv al clasei în vederea evidențierii rezultatelor obținute de aceștia, prin confruntarea a cât mai multor informații și aprecieri, în vederea formării unor reprezentări cât mai complete despre posibilitățile fiecarui elev în parte și ale tuturor la un loc.

            Formarea la elevi a capacității de autoevaluare pe baza raportării rezultatelor obținute la obiectivele lecțiilor și la criteriile de apreciere este extrem de necesară. Ca metode si tehnici de autoevaluare se pot folosi: instruirea programată care oferă posibilitatea confruntării imediate a răspunsurilor, testele de cunoștințe și deprinderi aplicate după lecții și capitole, autonotarea, autocorectarea, notarea reciprocă, corectarea reciprocă și metoda aprecierii obiective a personalității (antrenarea întregului colectiv al clasei în vederea formării unor reprezentări cât mai complete despre posibilitațile fiecarui elev în parte și ale tuturor la un loc).

            Utilizarea metodelor alternative de evaluare încurajează crearea unui alt tip de climat de învăţare și anume unul plăcut și relaxat , elevii fiind evaluaţi în mediul obişnuit de învăţare, prin sarcini contextualizate; realizează experimente, elaborează proiecte, alcătuiesc portofolii, acestea fiind în acelaşi timp sarcini de instruire şi probe de evaluare.
Este important ca elevii să înţeleagă criteriile de evaluare, procesul evaluativ, pentru a putea reflecta asupra performanţelor obţinute, a le explica şi a găsi modalităţi de progres.
Elevii nu trebuie evaluați unii in raport cu ceilalti, scopul fiind de a vedea evoluția, progresul, achizițiile și nu de a stabili o ierarhie.

Bibliografie:
Cerghit ,I., -Sisteme de instruire alternative şi complemantare, Ed.Aramis, Bucureşti, 2002;
Doicescu ,R. (coord.)- Ghid de evaluare la istorie, SNEE, ProGnosis, 2001

Surse https://www.didactic.ro/

Programează o vizită