Putem să iniţiem copilul în ştiinţe, să facem experimente chimice în bucătărie, să-l ducem în toate orăşelele cunoaşterii din lume, să-i cumpărăm mii de cărţi, să-l învățăm să scrie și să facă adunări și scăderi la vârsta de 4 ani, dar dacă lecţiile esenţiale nu sunt învăţate, toate astea nu vor conta aşa de mult.
Putem să-l învăţăm să împartă jucăriile cu alţii, să doneze, să fie tolerant. Însă nici asta nu e suficient.
Care sunt, de fapt, lecţiile esenţiale din primii șapte ani de viață?
Răbdarea: când îl învăţăm pe copil să aştepte liniştit, să amâne satisfacerea unei plăceri, să îşi urmeze scopul cu perseverenţă, să nu bată din picior pentru că „toate” i se cuvin doar lui, și acum, am pus o piatră extraordinară la temelia caracterului sau.
Bunătatea: una din primele lecţii este să nu râdă niciodată de nimeni. Să se poarte frumos cu copiii, mai ales faţă de cei cu nevoi speciale, să nu râdă, ci să le poarte de grijă.
Să nu invidieze: cunoaşteţi adulţi care reuşesc să aibă o relaţie omenească cu cineva doar atunci când respectivul este… un pic mai prejos decât ei? Altfel, sunt roşi de invidie. Noi, ca părinţi, trebuie să fim cu luare aminte, să nu comparăm, să nu încurajăm excesiv spiritul de competiţie. Adesea părinții fac această greșeală din orgoliu și dorința lor de a se lăuda cu performanțele copilului. Dacă vreți să vă lăudați cu ceva, lăudați-vă cu propriile reușite.
Bună cuviinţă: este una dintre lecţiile de la sine-înţelese pentru cei şapte ani de-acasă. Însă doar o mamă , sau un dascăl, vă pot spune cât de dificil e ea de predat, cât de multă consecvenţă îţi trebuie să îi predai copilului bune maniere, respect pentru oameni şi bunurile lor şi o purtare frumoasă în public. Pilda comportamentului părinţilor va vorbi mai mult decât o mie de cuvinte – copilul se va purta exact ca dumneavoastră.
Să nu îşi urmărească doar propriul interes: de obicei ne învăţăm copiii să facă orice ca să le fie bine, iar un astfel de sfat pare ciudat. Atunci când îl învăţăm pe cel mic să vadă şi folosul celuilalt, să lucreze în echipă, să se bucure de binele celui de lângă el, într-un cuvânt, să fie altruist şi empatic, i-am dat un dar nepreţuit pentru toată viaţa! L-am învăţat să semene sămânţă de prieten și să aibă o viață fericită!
Autocontrolul: este una dintre cele mai preţioase lecţii. Ce bine ar fi dacă toţi am reuşi să ne-o însuşim. Visezi la un corp mai suplu (dacă îți vei controla pofta de mâncare), visezi să fii o mamă mai blândă pentru copiii tăi (dacă îți vei controla tonul şi vocea), o gospodină mai organizată (dacă îți vei controla obiceiul de a pierde vremea pe Facebook). Deci, și acestă „lecție” trebuie predată cu grijă copilului tău.
O gândire optimistă : iată încă o lecţie care se prinde din „zbor”. Când în casă pluteşte optimismul, copilul va învăţa să gândească pozitiv prin imitaţie. Și reversul e valabil. Dacă ne lăsăm măcinaţi de gânduri rele, dacă suntem permanent îngrijoraţi şi sumbri, la fel va deveni şi puiul nostru, în timp.
Sursa: totuldespremame.ro