Prof.înv.primar : Corina Cernea
Poveștile terapeutice au întotdeauna un scop bine definit, având ca personaje: oameni, animale, obiecte și abordează teme variate, atât pozitive: vitejia, curajul, înţelepciunea, stăpânirea de sine, devotamentul, prietenia sinceră cât și negative: viclenia, zgârcenia, lăcomia, şiretenia, îngâmfarea, etc. Poveştile îi ajută pe copii să ia decizii proprii; să înveţe diferenţa dintre bine şi rău, să îşi exprime propriile sentimente şi emoţiile mai bine; să-şi dezvolte încrederea în forţe proprii; să-şi îndrepte atenţia către aspecte pozitive ale vieţii (frumuseţe, bucurie, dragoste etc.), dar fără a exclude partea negativă; să-şi dezvolte viaţa afectivă (îl ajută să aibă acces la sentimente şi trăiri specifice personajelor şi să le transpună în viaţa de zi cu zi).
Valoarea educativă a poveştilor constă în evidențierea unor calităţi morale cu care sunt înzestrate personajele pozitive, astfel elevii se pot identifica cu acestea și ulterior pot să învețe diferența dintre Bine și Rău, să-și dezvolte încrederea în forțele proprii, să-și îmbogățească viața afectivă- modelul personajelor să îl preia și să îl transpună în viața de zi cu zi. De asemenea , elevii pot trece prin stări emoționale diferite, de la frustrare că personajul rău nu poate fi prins, sau de la teama că personajul cel rău ar putea să învingă, la bucuria că într-un final Binele sau personajul pozitiv a triumfat, a învins în cele din urmă.
Poveștile terapeutice reprezintă cheile de la poarta autocunoașterii, fiind eficiente indiferent de vârsta elevilor. Ele sunt considerate o metodă de a transmite modele comportamentale și valori morale , influențând pozitiv caracterul elevilor. De asemenea poveștile focalizează atenția pe aspecte pozitive ale vieții, dar nu minimizează aspectele negative. Aceste povești terapeutice le oferă elevilor soluții sau răspunsuri la anumite întrebări, îi ajută să ia decizii proprii, să facă diferența dintre bine și rău, să-și dezvolte încrederea în forțele proprii, elevii identificându-se cu personajele, accesând sentimente și trăiri specifice acestora.
Profesorul poate crea poveşti terapeutice după următorii paşi:
- se găseşte un personaj – se poate alege un personaj pe care copilul îl place (un animal preferat sau un supererou, etc.);
- se identifică o problemă cu care se confruntă personajul – care are în vedere situaţia pe care copilul o întâmpină în viaţa reală;
- se identifică ajutoarele personajului ;
- se identifică obstacolele – probele pe care le va depăşi personajul;
- se găseşte o soluţie pentru personaj – o zână bună care vine să-l ajute să ia decizia corectă, sau un mod în care personajul descoperă singur cum poate depăşi obstacolele;
- încheierea poveştii.
Având în vedere beneficiile multiple, recomand folosirea poveștilor terapeutice în cadrul orelor de comunicare sau dezvoltare personală, deoarece mesajele acestora sunt revelatoare și vindecătoare, stimulează dezvoltarea gândirii, imaginației, limbajului și asigură modele de identificare, modele comportamentale și valori morale.
Bibliografie:
- https://eduform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-bune-practici-pentru-educatie-incluziva-de-calitate/dezvoltarea-socio-emotionala-a-scolarilor-mici-prin-valorificarea-povestilor-si-a-povestirilor-cu-rol-terapeutic-1
- https://proetica.webnode.ro/rolul-povestilor-terapeutice-in-modelarea-personalitatii-elevilor/