– Prof. Oana Alexandru
Vârsta școlară mică se caracterizează prin faptul ca dezvoltarea psihică se face sub influența foarte puternică a vieții școlare.
Această etapă are o relativă stabilitate,conține posibilităti de adaptare, iar progresele ce pot fi obținute sunt constante și cu manifestări deosebite în toate compartimentele psihice si fizice.
Activitatea de invațare desfasurata, are ca obiectiv principal insusirea activa a cunostintelor, formarea priceperilor si deprinderilor și asimilarea experientei sociale.
Toate acestea duc la dezvoltarea personalitatii școlarului mic prin dobandirea de noi capacitati de a actiona prin capacități adaptative și progresive ale comportamentului.
La această vârstă, se poate spune că școlarii mici au atins stadiul operațiilor concrete, iar dezvoltarea cognitiva permite un salt în procesul gândirii.
Din punct de vedere intelectual școlarul mic este intr-o stare de echilibru cu lumea inconjuratoare si acest lucru contribuie la stabilitatea.
Pin această modalitate se realizeaza relationarea informatiilor noi cu cele vechi si inchegarea noilor date in structuri mentale anterior elaborate, iar întelegerea este implicata in mod deosebit in procesul de rezolvare al problemelor.
La această vârstă se dezvoltă limbajul interioradică în invatare, scolarul mic utilizeaza limbajul interior ca pe un instrument.
Tot acum este o perioada infloritoare in ceea ce priveste dezvoltarea psihologic, când copiii stapanesc deja deprinderi cognitive si sociale importante.
În aceste condiții, copilul avanseaza in societate pentru a invata deprinderi si instrumente apartinand unei culturi mai vaste și sporește capacitatea de cunoastere, datorita, memoriei, ale carei posibilitati încep să crească rapid.
Un neajuns in procesul memoriei este faptul că nu toti scolarii mici isi dau seama ce anume trebuie memorat si retinut dintr-un material oarecare sau ce trebuie pentru o memorie eficienta, trainica, ceea ce face să tindă spre o memorare mecanica.
Învățarea la școlarul mic contribuie si la dezvoltare atentiei copiilor, adică dintr-o atentie spontana, instabila, atrasa mai mult de forma, miscare si culorile obiectelor, se ajunge ca sub indrumarea învățătoarei, elevii să-si formeze o atentie voluntară, ceea ce face să urmareasca un timp mai indelungat o explicatie, chiar daca aceasta nu are un suport concret.
Toate progresele cunoasterii sunt legate la scolar de dorinta generala de a invata, adică se formează atitudinea față de muncă.