Jacques Deloros, în raportul elaborat pentru UNESCO, privind educația din secolul XXI, evidențiază patru direcții ale viitoarei societăți: a învăța să cunoști, a învăța să faci, a învăța să trăiești alături de ceilalți și a învăța să exiști. Se consideră că o bază solidă a educației trebuie să se bazeze pe respectarea celor patru elemente.
Din primii ani de viață, copiii învață să cunoască (scopul nu este acumularea informațiilor, ci conexiunile stabilite între diferitele noțiuni învățate).
A învăța să faci presupune aplicarea noțiunilor învățate pentru realizarea unor sarcini. Mare accent trebuie pus pe creativitate, iar această etapă este în strânsă legătură cu interacțiunea cu cei din jur.
A învăța să fii presunume o atitudine de introspecție, de autocunoaștere, prin care se face posibilă gândirea critică. Este esențială o educație care să pună accentual pe cooperare, conștientizare și pe adaptabilitate, într-o lume în permanentă mișcare.
Abordarea transdisciplinară scoate în evidență elemente comune între discipline diferite, având ca finalitatea cunoașterea și înțelegerea lumii actuale. Un element semnificativ pe care transdisciplinaritatea îl are la bază este cooperarea – elevii fiind nevoiți să lucreze în echipe. În acest fel, copiii conștientizează că au mai multe șanse de reusită, devin mai creativi, găsesc cu ușurință soluții și își formează o imagine pozitivă despre sine. Elevii învață unii de la alții, prin relatarea experiențelor proprii.
Aceasă abordare pune accent pe diversitatea sarcinilor, ceea ce face ca elevii să nu se plictisească. Elevii de clasa I sunt dornici să învețe prin joc, să lucreze în grupuri mici, să le împărtășească celorlalți din experiența personală. Interacțiunea cu partenerii de joc, îi determină să respecte regulile, să joace un rol sau să găsească soluții.
Bibliografie:
- Mihăiescu, A. Dulman, C. Mihai- Activități transdisciplinare. Ghid pentru învățători, Editura Radical, Craiova- 2003
Prof. Jianu Mădălina Corina