Când vine vorba de începerea grădiniţei, lista de îndoieli şi de angoase ale părinţilor este infinită: “Ce fac dacă în prima zi de grădiniţă copilul meu plânge şi se agaţă de mine?” “Cum o să se descurce singur când acasă e obişnuit să primească în permanenţă atenţia noastră ?” “Care ar fi mai potrivit pentru copilul meu, programul scurt sau lung?”
Când copilul începe grădiniţa, nu sunt recomandate şi alte schimbări în viaţa lui!
NU se schimbă domiciliul, persoana care are grijă de el sau chiar orașul. Prea multe schimbări îl pot năuci, el are nevoie de un timp pentru a se adapta unei schimbări și abia apoi poate să facă față alteia. Dacă vrei să renunţi la bonă atunci când cel mic începe grădiniţa, mai bine ai face-o treptat, în câteva luni, ca să poţi să ii dai răgaz celui mic să se obişnuiască cu noua situaţie.
Când copilul plânge tare în fiecare dimineaţă după plecarea părinţilor lui şi plânge şi când aceştia vin să îl ia acasă, înseamnă că părinții trebuie să își schimbe abordarea. Pregătirea pentru prima zi de grădiniță și pentru cele ce vor urma începe cu mult înainte ca acea zi să vină. Prin modul în care copilul își construiește în imaginația sa creșa, grădinița, prin cuvintele părinților sau amintirile bunicilor, grădinița devine ceva familiar, așteptat cu interes, cu bucurie, dar și cu emoții.
Primele zile sunt dificile chiar dacă micuțul este susținut și încurajat. Aceste dificultăți provin din faptul că mersul la grădiniță implică un efort din partea copilului de a se trezi dimineața la o oră fixă, de a face fața noului, de a cunoaște tot ceea ce este în jurul său (spațiu, persoane, jucării, activități), precum și schimbarea față de ritmul anterior, care era unul predominant în familie la dispoziția copilului.
Ii este de folos dacă persoanele din jurul său vorbesc mult în aceste prime zile cu el, să îl întrebe cum a fost, să îl ajute să spună ceea ce se întâmplă acolo, cum este, ce îi place, pentru a-l ajuta să transforme grădinița în ceva ce face parte din viața familiei de zi cu zi.
Pentru băieţei, acomodarea este mai lentă şi mai târzie decât pentru fetiţe, deoarece fetiţele se dezvoltă social mai repede. Este mai bine ca tatăl lor să gestioneze relaţia cu grădiniţa pentru că ei pot percepe această experienţă drept o ieşire în lume similară cu ieşirile sociale ale tatălui lor, iar de taţi se pot desprinde mai ușor decât de mame.
Și părinții se adaptează?
Nu este numai pentru copil o experiență dificilă ci și pentru părinți în egală măsură. Adesea neîncrederea și neliniștea copilului sunt întâi ale părinților care nu îl pot lăsa să plece, să fie singur, care se tem să se despartă de el pentru câteva ore, care nu pot suporta trecerea lui în această etapă nouă și pasul său spre a fi autonom. Ceea ce simte copilul este o oglindă a ceea ce simte părintele și chipul său îl reflectă fidel pe cel al părintelui.